Zilele Filmelor Irlandeze: 24-25 noiembrie

Afis

În zilele de 24 si 25 noiembrie 2010, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) se desfasoara cea de-a doua editie a festivalului Zilele Filmului Irlandez. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucuresti în parteneriat cu Institutul de Film Irlandez si cu Institutul Cultural Român.

În cele doua zile, vor fi proiectate scurtmetrajele The Man Inside, regia Rory Bresnihan; Jericho, regia Liam Gavin; The Ballad of Kid Kanturk, regia John Butler; documentarele Water Bodies, regia Jennifer Keegan si The Bass Player, regia Niall McKay; lungmetrajul Five Minutes of Heaven, regia Oliver Hirschbiegel si scurtmetrajele de animatie Ding Dong Denny’s History of Ireland, regia Cathal Gaffney si The Trembling Veil of Bones, regia Matthew Talbot Kelly.

În deschiderea festivalului va lua cuvântul E.S. dl. John Morahan, ambasadorul Irlandei, urmat de criticul de film Irina-Margareta Nistor, care va prezenta filmele selectate.
Proiectiile au loc începând cu ora 18.00. Filmele vor fi subtitrate în limba româna.
Intrarea este libera, în limita locurilor disponibile.

PROGRAM

Miercuri, 24 noiembrie, ora 18.00

The Man Inside, regia Rory Bresnihan, 2008, 14’, scurtmetraj
Într-o dimineata, Lisandro rupe cheia în broasca de la usa si constata ca este capturat în propriul apartament, la etajul 10. Ca sa nu întârzie la serviciu, Lisandro încearca sa descuie usa, moment în care îsi da seama ca situatia în care se afla este mult mai grava decât credea.

Jericho, regia Liam Gavin, 2009, 12’, scurtmetraj
Franky Bannon ramâne vaduv cu putin timp în urma si nu se poate obisnui cu acest gând. Salvarea lui vine odata cu ciudata aparitie a prietenilor imaginari din copilarie, care se întorc pentru a-i arata ca lumea este frumoasa.

Ding Dong Denny’s History of Ireland, regia Cathal Gaffney, animatie, 2007, 5’
Un turist în cautare de informatii intra într-un pub din Dublin, unde îl întâlneste pe Ding Dong Denny O’Reilly la bar. Denny, care bause deja câteva beri, insista sa îi spuna noului sosit “adevarata” poveste a Irlandei.

Five Minutes of Heaven, regia Oliver Hirschbiegel, 2009, 85’
Distributia: James Nesbitt, Liam Neeson, Anamaria Marinca
Povestea începe în anul 1975, pe vremea când Alistair Little, un tânar în varsta de 17 ani, membru UVF (Ulster Volunteer Force), îl ucide pe Jim Griffin, un tânar catolic de 19 ani, în orasul Lurgan. Alistair este arestat doua saptamâni mai târziu, împreuna cu alte trei persoane implicate în atac. Uciderea lui Jim a avut loc sub ochii fratelui sau în vârsta de 11 ani, Joe Griffin.
Premii: Premiu pentru cea mai buna regie de film international, Premiul pentru scenariu, film din sectiunea internationala (Sundance)

Joi, 25 noiembrie, ora 18.00

Water Bodies, regia Jennifer Keegan, 2008, 15’, documentar
Documentarul face o paralela între “pelerinajul” la fluviul Gange din India si coasta de est a Irlandei (Marea Irlandei), analizând nevoia oamenilor de reîntinerire prin ritualul îmbaierii.

The Trembling Veil of Bones, regia Matthew Talbot Kelly, 2009, 11’, animatie
Un ceasornicar retras din fire primeste prin posta o cutie misterioasa. Acest pachet îl implica într-o calatorie tensionata prin oras, în timp ce încearca sa afle ce anume se ascunde în cutie.

The Ballad of Kid Kanturk, regia John Butler, 2009, 12’, scurtmetraj
Istoria duelului pentru dragostea unei seducatoare actrite purtat între batrânul cântaret Slim Mannion si Kid Kanturk, noua senzatie a stilului muzical rock-country (Rock'billy).

The Bass Player, regia Niall McKay, 2009, 62’, documentar
Într-un omagiu adus tatalui sau, regizorul Niall McKay încearca sa afle taina trecutului tulburat al familiei sale pentru a-si învinge teama de a face angajamente. În timpul calatoriei înapoi în Irlanda, Niall si batrânul sau tata Jim, cântaret de muzica jazz, povesteste copilaria tumultoasa a lui Niall, traita alaturi de o mama severa si iresponsabila, si de un tata muzician, aflat mereu în turnee.
Nominalizare la Irish Film and Television Academy Award
Selectii: Jameson Dublin International Film Festival, Dingle Film Festival, Mill Valley Film Festival, Nashville Film Festival, Boston Irish Film Festival, Seattle Irish Film Festival