Teatrul Odeon: Avangarda rusa – Dramaturgie

Coperta_Avangarda_rusa

Teatrul ODEON si Fundatia Culturala „Camil Petrescu” – revista „Teatrul azi”

au onoarea sa va invite joi, 7 aprilie 2011, ora 20.30, în Sala Studio a Teatrului Odeon, la lansarea volumului

Avangarda rusa – Dramaturgie

antologie (selectie, traducere, prefata si note) de Leo Butnaru

… prilej pentru o seara dedicata acestei miscari artistice novatoare si iconoclaste, pe care o va modera regizorul Alexandru TOCILESCU, subtil cunoscator al fenomenului.

Scriitorul si traducatorul Leo BUTNARU ne va onora, de asemenea, cu prezenta sa.

Actorii Gelu Nitu, Petrica Nicolae, Ioan Batinas, Carmen Tanase, Jeanine Stavarache, Paula Niculita si Mircea Constantinescu vor citi piesa Vânatoarea de rinoceri de Nikolai Gumiliov.

Regia: Alexandru Tocilescu.

Scenografia: Corina Gramosteanu.

Dupa spectacolul-lectura va fi proiectat filmul Domnisoara si huliganul (1918), scris si interpretat de Vladimir Maiakovski, (regia Evgheni Slavinski).

Intrarea este libera.

Antologia Avangarda rusa – Dramaturgie apare în seria „Eu, tu, el…. si Istoria“, coordonata de Florica Ichim la Editura Fundatiei Culturale “Camil Petrescu”. Volumul include texte scrise în primele trei decenii ale secolului trecut de Nikolai Gumiliov, Aleksandr Vvedenski, Daniil Harms, Igor Terentiev (toti – jertfe ale terorii staliniste), Velimir Hlebnikov, Igor Bahterev si Vladimir Maiakovski. Pentru o întelegere mai buna a specificului avangardismului rus, un grupaj de manifeste si texte programatice completeaza piesele antologate. Dosarul de imagini de la sfârsitul volumului familiarizeaza cititorul cu activitatea scenica a autorilor si cu destinul lor încheiat atât de abrupt în anii represiunilor politice dirijate de Stalin.

Nascut în Republica Moldova, poetul, prozatorul si traducatorul Leo Butnaru este o voce remarcabila a spatiului literar românesc de azi. A publicat pâna acum mai multe volume dedicate (neo)avangardelor din spatiul est-european (îndeosebi rus si ucrainean), talmacind cu expresivitatea unui creator autentic proza, poeme si piese de teatru.

Nascut în Kronstad, lânga Petersburg, Nikolai Gumiliov (188–1921) este unul dintre protagonistii primelor etape ale avangardismului rus, reprezentant al akmeismului (de la grecescul akme – punct, nivel înalt, superior). A contribuit la elaborarea si afirmarea noii dramaturgii, reprezentând primele însemne estetice ale tendintelor epocii. În august 1921 a fost arestat si executat pentru activitate contrarevolutionara. Reabilitat post-mortem în 1991.

Nascut în Gruzia, Vladimir Maiakovski (1893–1930) – creator cu adevarat atins de geniu în multiplele sale ipostaze: poet, pictor, actor, dramaturg, teoretician, scenarist – este si fondatorul futurismului (mai exact, al cubo-futurismului) în arta rusa. A debutat publicistic cu doua poeme în almanahul O palma data gustului public (1912). Celebru pentru piesele de teatru precum Misteriul buf, Plosnita si Baia, figureaza în antologia semnata de Leo Butnaru cu (tragedia) Vladimir Maiakovski (scrisa si reprezentata în 1913 la Sankt-Petersburg).