MTR: Cuierul si Oglinda

af mtr 2011 bun copy

Expozitie Sasa-Liviu Stoianovici

11 – 25 mai, Sala Foaier, Muzeul National al Taranului Român

Vernisaj: miercuri, 11 mai, 18.00

Format la Timisoara, Sasa-Liviu Stoianovici practica cu egala pasiune muzica experimentala si artele vizuale într-un amestec bine dozat, marturie pentru aceasta stând filmul unui performance muzicalo-culinar, desfasurat la Maastricht si intitulat Cina. Gatind mamaliga pentru public, într-un sofisticat aranjament tehnic vizând atât proiectarea imaginii suprafetei fierbând, cât si amplificarea sunetelor, produse în timpul prepararii, amestecate cu mixaje electronice, artistul a obtinut efecte neasteptate, cu note hilare, darîn acelasi timp cu o trimitere la gesturi simple, nesofisticate, în cautarea unei identitati autentice. 

Sasa-Liviu Stoianovici nu este interesat doar de aspectul antropologico-artistic al receptarii unor moduri de existenta apropiate de viata arhaica, dar si de comentarii cu caracter politic, evocând pe scurt si simplu un trecut istoric (pauperizarea taranilor în timpul comunismului, salvarea unei parti a societatii românesti prin „tehnici de supravietuire” în conditii istorice si politice potrivnice). Astfel, prezenta stranie a unei mamaligi uscate peste care sta asezata o medalie comunista „de merit” trimite explicit la unele evenimente din trecutul nostru, cum ar fi momentul colectivizarii proprietatilor agricole.

Ileana Pintilie

Poate pentru ca atârna pe noi, din ce în ce mai grele cu trecerea anilor, ajungem sa le agatam, la rândul lor, pe unde apucam. Spânzurati fara carne, leganându-se în cuier.

Neatârnarea, un cuvânt slefuit în iepoca, mândrie patriotica a tâmburusului care ajunge sa se creada buric de Univers.

Din când în când, pe atârnatele astea, care ne acopera buricul, suspendam una, alta. O brosa, un martisor, o floricica de nunta, o panglica de doliu. O isigna. Semne. Între pustiul cu role, cozorocul pe ceafa si insigna glumeata înnobilându-i sapca si veteranul de razbel, purtându-si satisfacut certificarea la rever, bobul de metal care îi confera un loc în autobuz, nu este prea mare diferenta. Doar aceea ca batrânul încearca sa ne spuna ceva cu insigna.

Pâna la urma, colonialistul ofera cioburi, seminte de oglinda în care lumea reverbereaza la nesfârsit, repetând ca la spovedanie toate lucrurile rele, înmultindu-le însa si pe cele bune, ca în parabola pestilor, pentru a primi aur bastinas. Avem nevoie istorica de stralucire, chiar daca ne multumim câteodata numai cu luciul superficial.

Tinicheaua cu snur certifica, impune, atrage atentia, da dreptul.

Atârnând peste noi, istoria creeaza momentul. Îl impune. Bate medalie întru aducerea lui aminte. Nu-i de-ajuns un singur soare, sub care toti suntem pâna la urma egali. Lasându-se în voia jocului sau de raze, nastureii astia, auriti si argintati, ajung pe pieptul unora dintre noi. Si astfel se naste ierarhia. 

Spunem si respunem istoria, tocindu-i întelesurile tocmai pentru a ne fixa mai bine în ele. Atunci când stam la masa. Povestea repovestita naste mitul, în carafa goala ascunzându-se de-a valma eroii. Timpul se cuibareste în drojdie, nascând din fundul butoiului alti si alti semizei.  

 

Calin Torsan

http://www.sasha-liviu-stoianovici.blogspot.com/

parteneri mtr