Lights, Tights & Realness

prezentare video si discutii despre scena de dans din New York sustinuta de Ben Pryor si David White
8 octombrie, ora 17.00, Centrul National al Dansului (sala Mediateca, etaj 3), intrarea gratuita
Bdul. Nicoale Balcescu, nr. 1, sector 1, cladirea TNB, latura nordica (intrarea pe la Laptaria lui Enache)

Fundatia Gabriela Tudor si Centrul National al Dansului din Bucuresti va invita sa participati Vineri, 8 octombrie, ora 17.00 la o discutie despre scena de dans americana prezentata de managerul Ben Pryor sub titlul LIGHTS, TIGHTS & REALNESS. Prezentarea va contine informatii despre scena de dans din New York si despre festivalul "American Realness" precum si fragmente video din spectacolele realizate de Miguel Guiterez, Ann Liv Young si alti coregrafi americani.

La discutie, moderata de Cosmin Manolescu, va participa si dl. David White, director al organizatiei "artventuresnewhamshire", fost director al teatrului "Dance Theater Workshop", aflat la Bucuresti la invitatia Institutului Cultural Roman din New York .

Prezentarea video si discutia este organizata in cadrul unei rezidente de trei saptamani oferita managerului Ben Pryor de programul "Gabriela Tudor Memorial Exchange Program USA – RO", o initiativa a Fundatiei Gabriela Tudor în parteneriat cu CEC Artslink din New York, care  îsi propune sa încurajeze dezvoltarea unor proiecte de schimb si colaborare artistica între manageri culturali si organizatii/institutii culturale din România si Statele Unite ale Americii.

Lansat cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin ICR New York, si al fundatiei "Trust for Mutual Understanding" din New York, programul este dedicat memoriei Gabrielei Tudor, unul dintre primii manageri culturali vizionari din România, care a avut un rol important în dezvoltarea scenei artistice din Romania. Cei doi bursieri din acest an ai programului memorial sunt Irina Cios (curator si director al Centrului International pentru Arta Contemporana) care va beneficia de o rezidenta de 6 saptamani in perioada octombrie/noiembrie 2010 la Santa Monica si Thomas Benjamin Snapp Pryor. Ben Pryor este manager de dans american independent, producator si curator din New York , activ sub marca tbspMGMT. Colaboreaza cu coregrafii Miguel Gutierrez and the Powerful People, Trajal Harrell, Luciana Achugar, Ishmael Houston-Jones, Yvonne Meier si Wally Cardona. Ben este producatorul si curatorul festivalului anual de spectacol contemporan “American Realness”.

Prezentarea video si discutia de la Bucuresti se vor finaliza cu un pahar de vin oferit de Fundatia Gabriela Tudor.

Evenimentul de la Centrul National al Dansului este organizat in conexiune cu “Moving Dialogue”, un amplu proiect de schimburi coregrafice romano-americane ce va demara la New York in perioada 16 – 31 octombrie.

Va asteptam !

277 Comments

Comments are closed.