Imbold Galeria: PAF! PERFORMART #2

Bucuresti Optimixed continuă cu PAF! PERFORMART! #2, duminică, 19 mai, la Imbold, Galeria, orele 20:00.

Va asteptam la un Live Performance Digital Painting, Jazzperiment si Wine Brush Project

Imbold, Galeria prezintă duminică, 19 mai, începând cu orele 20:00, PAF! PERFORMART #2 – , în cadrul expoziţiei colective Bucureşti Optimixed, o iniţiativă de reactivare a singurului festival de artă digitală din România – Print Art Fest (PAF!).

Duminică, 19 mai, al doilea eveniment PAF! PERFORMART reunește arta vizuală cu muzica și bunul gust cu gusturile bune într-un live show experimental.

Unul dintre artiștii București Optimixed, Cătălin Lartist revine la Imbold, Galeria cu un Digital Painting Live Performance. Lartist (Cătălin Laie) creează un grafic design suprarealist si expresionist, dedicat exclusiv artei plastice. Admirator al emblemelor urbane si mitice, artistul reînvie ecourile artei clasice prin limbajul sofisticat al tehnicilor mixte digitale.

Vinul momentului, Ambrosio by Vincon, deschide Sunday night în Imbold, Galeria printr-o degustare din cea mai nouă gamă semnată Vincon. Acuarela își lasă pensulele la vedere pentru Ambrosio Wine Brush Project, proiect special creat de Vincon pentru un experiment în care publicul își va pune la bătaie creativitatea.

La PAF! Performart #2, Loungerie II prezintă un LIVE JAZZperiment cu percuție la pahare cu vin: Daniel Iliescu – percuție sticle, Cătălin Lungu – trompetă și Miss Tincea – improvizație vocală.

Loungerie II este un grup muzical care se definește prin compoziții originale orchestrate de instrumentiștii alături de care cântă. Începând cu 2011, trupa este activată de o chimie specială, care nu poate fi numită decât fuziune: păstrează un miez de muzică lounge jazzy, pe care îl completează doar polul schizoid al experimentului punk și infuziile de noise, spoken word, rock. La fel ca șopârlele lounge, muzica produsă de acest proiect nu își propune să reconforteze, ci să traverseze emoții.

Expoziția BUCUREȘTI OPTIMIXED aduce la un numitor comun identităţile individuale ale tinerilor artişti care au intervenit peste cele mai apreciate fotografii din proiectul Bucureşti Optimist. Realitatea optimistă surprinsă în fotografiile lui Cristian Vasile (Igu) a devenit astfel spaţiu de joacă pentru imaginaţia celor 12 artişti invitaţi: Ghica Popa, Kitră aka Nicu Duţă, Loreta Isac, Mădălina Andronic, Adrian Laie, Artpi Arpad Rezi, Cătălin Lartist, George Roşu, Paula Rusu, Veronica Neacşu, Victor Fota, D’JR Victor Manea.

Pe toată durata expoziției, în pop-up art shop-ul din Galerie vor fi disponibile printuri de artă în serie limitată semnate de artiştii din portofoliul Atelierului de Print.Pentru a bucura privirile unui public cât mai larg, expoziţia va fi itinerantă: între 16 şi 23 mai, lucrările vor fi găzduite de Imbold, Galeria (strada Polonă, nr. 40), fiind integrate în circuitul Romanian Design Week, iar pe 24 mai, cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor, Bucureştiul Optimixed se va instala în Atelierul de Print (strada Mavrogheni, nr. 10).

Intrarea la eveniment este liberă.
 

Organizatori: Asociaţia Culturală Imbold, Atelierul de Print, București Optimist

Parteneri: The Public Advisors, Hello Menthol, CocoaPlatypus, Illy, Materie Cenușie, Ambrosio by Vincon, Bunătărie

Parteneri media: Șapte Seri, Modernism.ro, Feeder.ro, Metropotam.ro, TATAIA, Decât o Revistă, HipMag.ro, Radio Guerilla, WebCultura.ro, Port.ro, SursaZilei.ro, Orașulmeu.ro, Artclue.net, DecoșiEco.ro, Veiozaarte.ro, Gingergroup.ro, IqAds, Zeppelin

București Optimist: Cristian Vasile (Igu) descoperă povești “despre jumătatea plină a orașului” și le fotografiază. Proiectul a fost lansat în martie 2012, și, intr-un an de existență optimistă, a strâns peste 30.000 de fani pe pagina de Facebook unde este updatat constant cu documentarile foto ale laturii pozitive a Bucurestiului.
www.facebook.com/BucurestiOptimist

Imbold, Asociația Culturală este o organizație non-guvernamentală care are ca scop promovarea industriilor creative și, în special, a artelor vizuale din România. Imbold, Galeria este primul proiect permanent al Asociației, un spațiu neconvențional, special amenajat pentru găzduirea expozițiilor de artă contemporană. Imbold, Galeria este completată de spațiul primitor al Acuarela, Bistro de Arte
www.facebook.com/ImboldGaleria
 
Atelierul de Print susține artiștii români și și-a propus să aducă arta contemporană mai aproape de publicul care o apreciază. Astfel a creat prima galerie de artă românescă online, cu lucrări oferite în serii limitate, semnate de artiști și însoțite de certificate de autenticitate.
http://atelieruldeprint.ro/

Print Art Fest (PAF!) este un proiect-eveniment destinat tuturor formelor inovatoare de artă care folosesc mediile digitale pentru exprimarea creativităţii: fotografie, artă conceptuală, ilustraţie, art direction, urban art, street art. PAF! îşi propune să devină un agregator de idei artistice out of the box şi o rampă de lansare a tinerilor artişti români care se exprimă în mediul digital.
http://printartfest.ro/