Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal: Marilena Preda Sanc – Mecanismele imaginii

Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal prezinta

Marilena Preda Sanc- – Mecanismele imaginii

23 noiembrie 2012 – 7 ianuarie 2013               

vernisaj, vineri, 23 noiembrie, orele 17.00                 

Sibiu, str. Tribunei, nr. 6 

Orar: miercuri – duminica, 10.00 – 18.00

Motivata de modelul si istoria Pinacotecii Brukenthal, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal organizeaza anual o serie de expozitii si dezbateri dedicate picturii. In acest an, galeria prezinta expozitia artistei Marilena Preda Sanc; cu un curriculum vitae impresionant, Marilena Preda Sanc se situeaza intr-o zona a experimentului – de la performance, Body Art, Video Art la ecofeminism.

De la Expresia corpului uman, o cunoscuta expozitie din 1983, la filmele video: My Body is Space in Time is Time and Memory of All si Bodyscape, Handscape, Mind Scape, la instalatiile Algoritmi ai puterii sau Ecological e-mail, Marilena Preda Sanc impune un statut nou pentru artisti: observatori care gandesc, sa fim liberi, sa judecam totul singuri, sa avem propria noastra opinie.

Apare aproape surprinzatoare relatia pe care un artist al noilor media o are fata de pictura, care se revanseaza prin mijlocirea unei a treia dimensiuni reale sau iluzorii.

Artista echivaleaza intr-o semiotica proprie actul scrierii. Sublimand tensiunile interne, imaginea primeste similitudini cu stilul lui Cy Twombly. Atunci apare o dispozitie abstracta ce imi aminteste de Clifford Still. Astfel, folosirea termenului de abstract fara ghilimele e riscanta in cazul Marilenei Preda Sanc, data fiind concretetea imaginii la nivelul participarii, declara in anul 1992 Calin Dan. 

Artista este preocupata de mecanismele imaginii, chestionand in acest context pictura si normele ei estetice, explicative, de stil, de putere. Pentru pictura cercetarea inseamna culoare, suprafata, forma, spatiu, imagine, urma si gest, la care Marilena Preda Sanc adauga  radicalitatea de a picta o imagine ultimativa.

Marilena Preda Sanc este profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti si presedinta Filialei Pictura a Uniunii Artistilor Plastici din Bucuresti. Lucrarile Marilenei Preda Sanc au fost prezentate in numeroase expozitii, dintre care selectam: Utopii. Cotidiene. Crossing Self Histories 1981 – 2011, Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti (2011); Gender Check, MUMOK, Viena (2009), Zacheta National Gallery of Art, Varsovia (2010); Mit Macht zur Wahl, Frauenmuseum, Bonn (2006); Franklin Furnace’s Program The Future of the Present, New York (1998).

Vernisajul va fi urmat de un artist talk intre Marilena Preda Sanc si Florica Prevenda.

567 Comments

Comments are closed.