Deschiderea Stagiunii de Arta
Lansarea proiectului Stagiunea de Arta: vernisaj de pictura Mirela Traistaru, prezentare de moda Wilhelmina Arz, premiile Oscar Românesc.
Luni, 11 octombrie 2010, va invitam la deschiderea Stagiunii de Arta, amplu proiect cultural organizat de Design Yourself si Opera Nationala Bucuresti, sub patronajul Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.
Evenimentul va avea loc în foyerele parter si etaj ale Operei Nationale Bucuresti, începând cu ora 17:00. Pictura Mirelei Traistaru, cele mai noi creatii ale Wilhelminei Arz, premiile Oscar România, o multime de invitati de marca ai culturii românesti, toate se vor îmbina într-o placuta atmosfera de cocktail cultural.
Fara sa îsi propuna teme conceptuale cu o mare implicare sentimentala, pictura Mirelei Traistaru se plaseaza firesc în zona contactului chimiilor cromatice. Cu o tusa proaspata si spontan exprimata, artista pastreaza în temele sale motive ca cele ale personajelor feminine, inspirata fiind de industria fashion. Cu o paleta de culori extreme de diversa, Mirela Traistaru reuseste sa transmita prin opera ei accente puternic feminine, rasturnând mitul sobru masculin în favoarea placerilor colorate ale vietii.
Sofisticata, mereu surprinzatoare prin combinatiile de material si formele grafice ale tinutelor pe care le creeaza, Wilhelmina Arz este un designer al bunului gust. Materiale nobile sau, dimpotriva, foarte simple, experimente de croi sau retete clasice, toate se întâlnesc într-o singura formula de design, armonizata de pasiune si talent.
Premiile de Excelenta Oscar România, aflate la a 13-a editie, sunt organizate în acest an în cadrul proiectului Stagiunea de Arta. Printre laureatii din acest an gasim nume sonore, precum Radu Beligan, Cristian Topescu etc.
Stagiunea de Arta este un proiect care îsi propune:
promovarea artistilor români contemporani
experimente în zona sincretismului artelor
dinamizarea si diversificarea activitatii culturale a Operei Nationale Bucuresti
dezvoltarea ofertei culturale a municipiului Bucuresti
amplasarea Operei Nationale Bucuresti pe harta importantelor spatii expozitionale ale capitalei
Evenimentele vor avea loc în fiecare zi de luni a stagiunii 2010-2011.
Printre artistii care deja au confirmat participarea la proiect îi gasim pe Maia Oprea, Irina Broboana, Antonia Ionescu, Biana Ionita, Alexandrina Hristov, Elena Crisan dar si pe multi altii, care vor fi anuntati la momentul potrivit.

.jpg)

.jpg)
