CNDB: MAI MULT DANS, DIN NOU IN SEPTEMBRIE

Participanții la cursul de dans contemporan susținut de coregraful Cosmin Manolescu în luna iulie la Centrul Național al Dansului vor să meargă mai departe. Dacă vrei să li te alături, ai ocazia să o faci începînd cu 1 septembrie. De ce ai face asta? Un posibil răspuns este dat de una dintre cursantele lunii iulie.
„Mi se pare că experiența de a vedea un spectacol după ce ai încercat pe pielea ta ce înseamnă dansul de acest fel este complet schimbata, devine mult mai puternică și mai personală. E ca și cum aș recunoaște mișcările în mine, le-aș pricepe cumva direct cu corpul. E altceva, mult mai mai mișto decît simpla vizionare. Ideea asta mi-a venit ca o revelație treptată, începută ieri seară cînd îmi venea sa îmi imprim inclusiv mersului un altceva mai aproape de starea pe care o aveam, și finalizată cu vizionarea clipurilor de dans propuse ca parte din curs. E un du-te-vino între stare și dans, de proiecție a stării într-o imagine în mișcare a corpului și cred că și invers, poți tînji (dacă nu chiar să o realizezi) după o mișcare pentru că așa regăsești starea pe care o cauți în tine.”
Cursurile sînt adresate publicului larg și vor avea loc în zilele de 1, 3, 6, 8, 10, 13 septembrie, între orele 19.00-21.00, în studioul 2 al Centrul National al Dansului București (B-dul Nicolae Balcescu nr. 2, Cladirea TNB, intrarea Lăptăria lui Enache, etaj 3). Un al doilea modul intensiv va avea loc în luna noiembrie, finzalizîndu-se cu o prezentare deschisă publicului în 17 noiembrie.
Taxa pentru întregul modul de 6 cursuri este de 200 lei, iar pentru un curs separat de 40 lei. Pentru înscriere doritorii sînt invitați să trimită pînă la data de 31 august un email la serial.paradise@artsf.ro, menționind interesul și nivelul de experiență. Taxa se va achita la începutul primului curs.
Cursurile fac parte din proiectul “Dans.Acces”, o serie de ateliere de mișcare corporală, dans și improvizație conduse de coregraful Cosmin Manolescu, și se adresează tuturor persoanelor interesate să se exprime prin dans contemporan, indiferent de vîrstă, pregătire și condiție fizică. Pe parcursul atelierelor vor fi abordate diferite tehnici de relaxare a corpului, yoga, bodywork și exerciții de improvizație.
 
Fondurile adunate în urma cursurilor vor fi investite în proiectul artistic curent al lui Cosmin Manolescu, „Eu sunt Eu”, o prezentare work in progress a acestuia urmînd a avea loc la București în cadrul eXplore dance festival, în 9 octombrie 2010.

Foto: Atelier de dans, CNDB, iulie 2010.

Compania Paradis Serial
CP 22 -183, București
serial.paradise@artsf.ro | 0722 322 366, 0740 300 124
 

84 Comments

Comments are closed.